runda a doua

in care invatzam ca bicarbonatul de sodiu trebuie folosit la minimum in reteta asta daca nu vrem un cozonac si ca in general reteta cu unitati de masura americane este utila doar pentru a sti de ce ingrediente ai nevoie, nu si pentru cantitati. altfel, sunt ok cu lapte rece.

cu si despre economisti

Am primit-o cadou de ziua mea, impreuna cu alte carti de economie care isi asteapta randul, si recunosc ca le-am privit destul de sceptica. Eram intr-adevar in cautarea unor carti de economics, business, etc insa cautam mai mult stilul manual decat carti de genul "Cine mi-a furat cascavalul" (care in capul meu este forever asociata retelelor de-astea de marketing "piramidal" pentru ca acolo mi-a fost bagata de cineva pe gat, dar despre asta intr-o alta povestire). M-au convins review-urile de pe coperta plus faptul ca mi s-a spus ca au fost alese dupa popularitatea de pe amazon. Ar fi fost suficent sa stiu ca autorul, Tim Harford este editorialist la Financial Times si FT Magazine.

Am citit cartea foarte usor, are umor englezesc si asocieri cu brand-uri arhicunoscute plus ca explica niste concepte de baza ale economiei, gen raritatea resurselor, ..., oarecum evidente cand le pui pe hartie dar la care poate nu te-ai gandit si cum au aplicabilitate in viata de zi cu zi. Eu una, dupa 4 ani de studii economice recunosc ca am fost surprinsa de anumite chestii explicate in carte, da'desigur asta nu e relevant ca tot in aia 4 ani am descoperit si absintul.

Unul din capitolele care mi-a placut cel mai mult este cel despre cum sa ghicesti cat e dispus cumparatorul sa plateasca pe produsul tau. Exemplul: Starbucks sau Costa, ca tot e autorul britanic. Deci eu producator, ma dau de ceasul mortii sa imi maximizez profitul, care inseamna sa vand cat mai mult la cat mai multi oameni. Practica zice ca trebuie sa stabilesti un pret standard al bunului X, aici ceasca de cafea, insa ideal ar fi sa vand fiecaruia cu cat e dispus sa plateasca, evident sperand ca disponibilul minim al unui consumator sa fie cel putin costul meu de productie. Ei, pai nu pot sa fac chiar asa, ca ar insemna ceva de genul: "Cat costa o ceasca? Pai cat credeti dumneavoastra de cuviinta!" Ei si atunci ce faci, pui tu niste lapte ca add-on si faci cafe latte, mai pui si niste sirop de vanilie si tot asa, si faci vreo 10 feluri de cafea (vezi Starbucks, Costa) plus le mai faci si de 3 dimensiuni pe fiecare. Ajungi sa ai o gama de cafele care incep ca pret de la 3 lei si ajung pana la 10. Si te pui si astepti, un cumparator care vrea doar o cafea si care nu-i dispus sa dea mai mult de 3 lei pe o cafea o sa ia tot un americano clasic. Dar daca exista cineva dispus sa dea 5 lei pe o cafea ar putea alege din lista aia de optiuni o cafea cu motz de frisca si sirop de cirese, de ce nu, ca tot voiam eu o cafea care putea sa coste 5 lei, plus ca-mi plac si ciresele. Asta, evident, neinsemnand ca diferenta de 2 lei este fix costul frishtii (apropo, care-i genitivul?) plus al siropului ci poate include si un profit. Ei si asa ne citeste starbucks-ul ca pe o carte deschisa si ne ia banii :)

Asta ar fi un egzemplu din carte trecut prin filtrul meu obosit si probabil incoerent, cartea este mult mai interesanta si amuzanta si probabil daca as avea-o langa mine as mai prezenta niste interpretari proprii, dar mai bine nu.

sursa pozei si a cartii: amazon

confort food

pentru ca orice vizita la ikea se soldeaza cu achizitii inutile, va prezentam astazi tava pentru briose! cautand pe internet am descoperit ca sa faci briose e doar un pretext sa pui orice in forme de ciupercute, de la bacon la cartofi dulci si banalele afine. ale mele sunt doar cu portocala si nuci.

nixon

sub influenta zilei si a saptamanii groaznice care se incheie cu o ninsoare enervaaanta, ma gandeam la filmul vazut aseara: frost/nixon si cum mi se facuse mila de Nixon cu imaginea lui de bunic istetz creata in film.

Ce m-am intrebat intotdeauna este ce ii invata pe americani la scoala de sunt toti asa patrioti si cum Nixon pare coplesit si plin de regret pentru ca si-a dezamagit tara si a intinat institutia prezidentiala, sau, de fapt, ce nu ne invata pe noi? Eu imi amintesc ca am avut lectii de cultura civica in scoala generala timp de un an in care ne faceam temele la matematica si ca am invatat care sunt puterile in stat si cam atat.

LE: se pare ca exista pe langa site-ul oficial al filmului si site-ul oficial al interviului original luat de David Frost in 1977.

daca sunt provocata!

...asta as manca acuma, ca tocmai am incheiat pranzul :)

as manca si n-as manca...

...era un joc pe care il jucam noi cand eram mici, nu stiu daca era doar rodul imaginatiei noastre de copii cu burtile goale, sau il mai juca lumea si in alte parti, oricum nu mai tin minte nici daca avea vreun scop, sau doar povesteam de ce ne era pofta, asa cate unul la rand. in fine, dac-ar fi randul meu as zice mic dejun la Sacher in Viena.

DianaF+

Asa au iesit pozele de pe primul meu film cu DianaF+, cu rame puse aiurea si insuficienta lumina, asta fiind cea mai luminoasa. Totusi putea fi si mai rau, prezicandu-mi-se ca tot filmul va fi alb.

temae si kimono-uri

Citesc acum o carte primita cadou, Foc in pavilionul de ceai, de Ellis Avery. Am fost sceptica la inceput, pentru ca mi s-a parut mie ca de cand cu Memoriile unei gheise e plin peste tot de literatura asiatica sau cu influente. Insa, probabil pentru ca nu am citit la vremea lui Shogunul, acum m-a prins povestea de sfarsit de secol 19, cu temae, gheise si samurai, dar si cu occidentalii veniti sa cucereasca si schimbari de regim.

Aurelie este o fetita frantuzoaica care isi traieste primii ani de viata la new york si isi urmeaza unchiul misionar in Japonia unde fugind de el ajunge sa traisca in casa unui maestru al ceaiului si sa creasca alaturi de fiica acestuia. Desi povestea m-a prins, m-a facut si sa ma simt cam necunoscatoare, asa ca probabil in perioada urmatoare o sa mai aprofundez domeniul. Asta plus visatul la toate materialele si imprimeurile alea de kimono descrise atat de fain ca eu m-as imbraca numai asa.

de ce nu?!